Mario Mocan lovește din nou!!!

În sfârșit după aproximativ două luni de la marele protest, care a avut loc în Piața Victoriei,  Mario Mocan declară partid. Profitând de protestul organizat atât de diasporeni, cât și de românilor din țară și mințind lumea ca el a organizat acel protest, M.M chiar a reușit să adune câteva mii de susținători (în nici un caz zeci,sau sute de mii, așa cum declara el), dar să zicem câteva mii care îi asigură și salariul,dar și plimbările și vacanțele lui prin mai multe orașe din Europa, donand în contul Patreon.

Noul partid, care încă nu este sigur când se va înființa,  se va numi ,,Mișcarea Diasporei Unite”, adică nimic original, ținând cont de numele grupului  ,,Diaspora Unită „, fondat în urmă cu 5 ani și chiar a ziarului cu același nume.

Mario Mocan continuă să susțină faptul că el a organizat protestul de pe 10 August,  lucrul care este total fals. M.M. împreună cu câțiva susținători, au plecat din Londra spre București, în total 9 masini, fiind sponsorizati de mai mulți români din Marea Britanie . El a fost prezent în Piața Victoriei pentru câteva ore, pe data de 10 august, dar a stat ascuns după platformă. Într-adevăr s-a apropiat în grabă de cordonul de jandarmi , a făcut 3 poze cu maramureșenii conduși de Gabi Rogojan , după care a dispărut.  Pe data de 11 august, M.M. nu a mai pășit în Piața Victoriei, el fiind invitat la Realitatea tv, după care a plecat din capitală.

Mai multe grupuri din diaspora au cerut alianță cu Mario Mocan, de ex. ,NOI SUNTEM FURTUNA, DIASPORA UNITĂ, DIASPORA PROGRESISTĂ  si alții , pentru a crea o putere capabilă să lupte împotriva guvernului bolnav și corupt al României, dar M.M. a refuzat orice fel de discutie,simtindu-se cu mâna pe ,,ciolan”.

Mario continuă sa-si amageasca susținătorii, promițându-le asociații și partide, care o să schimbe viitorul țării. Însă aici apar câteva întrebări:  când va fi înființat acel partid? De ce totul se face pe ascuns și nimic transparent? Cine se află în spatele acestui proiect? De ce întârzie acel partid? ținând cont că s-au strâns suficienți bani pentru a înscrie zece partide. Cu siguranță cineva o să răspundă la aceste întrebări, când totul va ieși la iveală.

Î ntre timp,  cât M.M. se plimba prin Europa, și cheltuia banii strânși pentru partid, celelalte grupuri nu au stat deloc și au reușit să se unească și chiar să formeze un partid. Este vorba de NOI SUNTEM FURTUNA , DIASPORA UNITĂ,  MARAMURESUL SE ADUNĂ , DIASPORA PROGRESISTĂ ,FRATIA RROMILOR, DIASPORA DE PE GLOB si PARTIDUL ADEVAR SI DREPTATE, care se bazează pe o platformă politică foarte puternică. În această alianță a diasporei este binevenit orice grup,sau organizație care nu fac parte dintr-un partid politic.

Leave a Reply